Lista oficială a localităților unde nu ai semnal pe telefon. Aproape un milion de români afectați

Lista oficială a localităților unde nu ai semnal pe telefon. Aproape un milion de români afectați
Publicat: 18/01/2018, 15:03

ANCOM a publicat lista localităților rurale din România încă nedeservite de rețele fixe cu viteze de 30 Mbps sau mai mari la persoane fizice. „Aceste localități nu au beneficiat până acum de măsuri de intervenție publică în acest sens și nici nu s-au declarat intenții de investiții private în următorii 3 ani pe teritoriul lor. Deși unele sunt deservite de rețele fixe sau mobile, acestea nu pot oferi însă vitezele minime specificate. Lista publicată astăzi pe pagina de internet a ANCOM a rezultat în urma unui proces de consultare publică inițiat la solicitarea Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale (MCSI) și a corelării informațiilor primite cu cele mai recente raportări de date statistice realizate de operatorii de comunicații electronice, având ca dată de referință 30 iunie 2017″, se arată în comunicat.

În cadrul consultării publice din perioada 2 noiembrie – 1 decembrie 2017, 114 operatori de comunicații electronice au transmis informații către Autoritate cu privire la existența rețelelor de acces la puncte fixe (buclă locală) sau mobile. „Zonele albe NGN” reprezintă localitățile care nu sunt acoperite rețele de generație viitoare (Next Generation Network). Prin urmare, la 1 noiembrie 2017, 3.251 de localități rurale (sate care aparțin de comune) din România nu erau, potrivit declarațiilor operatorilor, deservite de rețele fixe cu viteze de 30 Mbps sau mai mari și nici nu este prevăzut să beneficieze de o asemenea facilitate în următorii 3 ani (până la data de 1 noiembrie 2020).

„Cele 3.251 de localități din lista zonelor albe NGN conțin 350.870 de gospodării și au o populație totală de 939.438 de locuitori (potrivit datelor Institutului Național de Statistică de la cel mai recent recensământ al populației, din 2011)”, menționează ANCOM.

Din cele 3.251 de localități, 1.781 figurează ca fiind deservite de o rețea de comunicații electronice la puncte fixe care poate asigura conexiuni cu viteze de transfer a datelor (download) în regim best effort de minim 2 Mbps, dar nu mai mult de 30 Mbps, iar un număr de 2.418 figurează ca fiind deservite de cel puțin o rețea de acces la puncte mobile de tipul 4G (LTE).

„Unele dintre aceste localități ar putea face obiectul unei scheme de ajutor de stat din partea MCSI, astfel încât să devină deservite de rețele cu viteze de 30 Mbps sau mai mari”, se mai arată în comunicat.

ANCOM aduce la cunoștința operatorilor de comunicații electronice că, în eventualitatea în care vor instala rețele de comunicații electronice în cele 3.251 de localități din lista „zone albe NGN”, ar putea fi concurați de operatori care primesc finanțare publică pentru atingerea obiectivelor de acoperire din Agenda Digitală pentru România 2020.

Operatorii de comunicații electronice au avut posibilitatea, în cursul consultării publice, să indice toate localitățile în care intenționează, până la data de 1 noiembrie 2020, să realizeze investiții private în rețele fixe cu viteze de 30 de Mbps sau mai mari.

Schema de ajutor de stat care urmează a fi derulată vizează atingerea obiectivului specific O.S 2.1 „Extinderea și dezvoltarea infrastructurii de comunicații în bandă largă de mare viteză” – Axa prioritară 2 a Programului Operațional Competitivitate. Fondurile publice vor fi folosite pentru construirea de rețele de comunicații electronice și, eventual, de infrastructuri fizice asociate acestora, necesare în vederea furnizării de servicii de comunicații electronice în bandă largă de mare viteză în localitățile defavorizate din acest punct de vedere.

Potrivit ANCOM, pe data de 20 ianuarie 2018 expiră termenul la care pot fi transmise MCSI observații pe marginea întregii documentații aferente schemei de ajutor de stat pentru dezvoltarea infrastructurii și rețelelor în localitățile din „zonele albe” din toate regiunile de dezvoltare ale României, cu excepția regiunii de dezvoltare București-Ilfov, corespunzătoare Acțiunii 2.1.1 „Îmbunătățirea infrastructurii în bandă largă și a accesului la internet”.

Lista localităților nedeservite 30Mbps poate fi consultată urmărind linkul: http://www.ancom.org.ro/formdata-269-49-343

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Mircea Geoană nici nu și-a depus candidatura, dar caraghiosul grăsuț a intrat în scenă. Penibilul...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
România, lovită de ciclonul devastator din Italia! Cod roșu de fenomene extreme
Brigitte Macron, secretul unei siluete de invidiat la 71 de ani. Ce alimente consumă Prima...
Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
El este afaceristul român care s-a stins din viață în timp ce repara o mașină....
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Gestul INTERZIS la volan! NU ai voie să faci așa ceva în mașină
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
Care au fost primele cuvinte rostite de Florin Piersic, după ce s-a trezit din anestezie?...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Speranța de viață globală ar putea crește cu pâna la 5 ani până în 2050
×